Editura Universitară „Carol Davila“ pune la dispoziţia unei largi categorii de specialişti o lucrare de ample dimensiuni (650 de pagini, 716 surse bibliografice): COMPENDIU DE NEUROREABILITARE LA ADULŢI, COPII ŞI VÂRSTNICI, sub redacţia Gelu Onose şi Liliana Pădure, cunoscuţi specialişti în recuperare. Dincolo de coordonare şi de redactarea unor capitole importante, meritul autorilor este acela de a fi atras colaborarea unui cerc larg, pluridisciplinar, format din 32 de medici de specialităţi diverse, cadre universitare, kinetoterapeuţi, psihologi, sociologi, asistenţi medicali, ceea ce conferă lucrării o abordare aproape integrală a unui domeniu de mare actualitate în medicina contemporană. Un alt merit, printre multe altele, al lucrării, pe care o prezentăm şi o recomandăm celor interesaţi, este acela de a trata neuroreabilitarea diferenţiat şi specific celor trei vârste: adulţi, copii, vârstnici. (...)

   Exprimarea exactă a propriilor idei, considerată drept unică posibilitate de transmitere şi depozitare a lor în formă intactă, reprezintă una dintre nostalgiile definitorii ale gândirii umane dintotdeauna. Totodată, este unanim admis faptul că „tot ceea ce este temeinic înţeles poate fi exprimat cu claritate“. Verdictul filosofului francez temperează în cheia dimensiunii umane utopia transmisiei pure a ideilor şi conferă comunicării interumane ce se doreşte consistentă o componentă didactică (de învăţare). Axioma pare cu atât mai valabilă în cazul limbajului ştiinţific, în care tinde să fie mereu mai ferm încadrat şi cel medical. Departe de a determina încorsetarea libertăţii de gândire inerentă profesiunii medicale, conceptul modern de „medicină bazată pe dovezi“ se înscrie pe această coordonată, propunându-şi să impună rigoare raţionamentului clinic cu scopul declarat de a face posibilă uniformizarea limbajului profesional şi prin urmare făcând posibilă comunicarea coerentă. (...)

  De manipulări (şi de automanipulări) nu ducem lipsă. Nici de şantaj sau autoşantaj. Doar că nu ştim de unde vin ele sau dacă practicanţii lor sunt conştienţi de ceea ce fac. ŞANTAJUL SENTIMENTAL este cu atât mai greu de diagnosticat şi de înfruntat cu cât el se manifestă, de obicei, între oameni apropiaţi. Între părinţi şi copii, între fraţi, între prieteni, între iubiţi, între şefi şi subalterni, între oameni care se cunosc bine şi se pot sprijini unii pe alţii.

  Deschizând cartea autoarelor Susana Forward şi Dona Frazier, apărută la editura „Trei“, în traducerea Marilenei Dumitrescu, aflăm că există nenumărate forme de şantaj sentimental, dar, în ciuda diversităţii, o analiză la rece poate recunoaşte o aceeaşi schemă de evoluţie a lucrurilor: cineva cere ceva altcuiva (bani, o favoare, o conduită anume) şi dacă acesta nu e dispus să accepte cererea, primul face presiuni, care, în caz de insucces, sunt urmate de ameninţări (mai mult sau mai puţin directe), iar şantajul se împlineşte atunci când, în fine, victima cedează. Cedează fie din teamă, fie din datorie (de fiu, de frate, de părinte, de prieten, …de cetăţean sau de om), ori din pricină că se simte (pe drept sau pe nedrept) vinovat de ceva anume. (...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervă „Gen. dr. Carol Davila“ (AMFOR) a sărbătorit recent două decenii de la înfiinţare (1990–2010) într-un cadru festiv – un „simpozion aniversar“ desfăşurat în Sala Cinema a Palatului Cercului Naţional Militar. Dincolo de semnificaţia festivă a Simpozionului, organizatorii – gen. maior dr. Mircea Diaconescu, preşedinte de onoare AMFOR, şi gen. maior dr. Ion Drăguşin, preşedinte activ al AMFOR, au urmărit să rememoreze „aspecte din istoria medico-militară a şcolii ctitorite de personalitatea marelui om - gen. dr. Carol Davila, patriot, profesionist, om de cultură şi umanist, iar pe de altă parte, să aducă un suflu înnoitor benefic tuturor, spre a menţine trează ideea demnităţii corpului medico-militar“ (fragment din preambulul invitaţiei). (...)

  Medicina personalizată sugerează o abordare terapeutică orientată mai mult pe tratamentul individual decât pe cel al unor grupe de pacienţi, bazată pe unicitatea clinică, genetică, genomică a fiecărui individ. Acest tip de medicină poate fi definită şi ca „folosirea datelor genomice şi moleculare pentru o mai bună aplicare a tratamentului ţintit, pentru a facilita descoperirea şi testarea clinică de noi produşi, dar şi pentru a ajuta la determinarea predispoziţiei unei persoane la o anumită boală“. [3] (...)

    „ABC-De Ce?“ la TVR (2). O prezentatoare tânără cu cercei albaştri şi alta, la fel, dar fără cercei albaştri, sunt ajutate de Bobo, un copil marionetă, şi de Norocel – căţelul jucărie care vorbeşte stând 80% în cuşcă. E dimineaţă şi ei toţi se exprimă academic: copiii telespectatori, de pildă, nu vor să ştie ceva anume, ci „vor să afle mai multe informaţii“ despre acel ceva. Iar despre gheizerele din Islanda se pot afla „informaţii“ numai de la computer. În Islanda merg, fireşte, alţii, cei care au făcut filmul. După vizionare, ai noştri declară că sunt gata şi pentru alte asemenea „călătorii“. Pe Norocel îl atrag Egipul, Sfinxul, deşertul, cămilele. (...)

   Factorul de risc pentru aviaţie reprezentat de cenuşa vulcanică invadează ecranul. Idei exprimate mai mult sau mai puţin telegenic. Imagini îngrijorătoare. Putere de simbol. Coincidenţa invaziei Europei de cenuşa unor incinerări de profunzime cu funeraliile unor elite care se pregăteau să comemoreze fix 70 ani de la uciderea altor elite. Întrebările şi răspunsurile de pe ecran au darul să nască numeroase alte întrebări şi răspunsuri în mintea privitorului.

  

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

TRATAMENT
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
LUPUSUL ERITEMATOS AL COPILULUI
LUPUSUL ERITEMATOS ŞI GRAVIDITATEA